Azi mi-am oprit atentia asupra filmului “The Black Balloon” care trebuie sa recunosc ca m-a impresionat profund si mi-a lasat o impresie foarte buna.

Tema filmului este una delicata tinand cont ca nu este prea des intalnita si mai ales ca multi dintre noi nu stiu mai nimic despre aceasta boala, despre autism care din pacate se pare ca afecteaza tot mai multi copii.

Deci pentru cei care inca nu au vazut filmul inca, actiunea filmului se bazeaza pe viata unui adolescent pe nume Thomas care provine dintr-o familie deloc obisnuita, acesta avand un frate autist care sufera de sindromul ADS. Thomas insa trece prin multe momente mai mult sau mai putin jenante si dureroase alaturi de fratele sau, Charlie, care datorita bolii sale necesita o atentie deosebita. Lui Thomas ii este destul de greu sa accepte  ca nu are un frate normal si pe parcursul filmului acesta incearca sa-si inteleaga fratele si sa-l accepte asa cum este si sa accepte ca niciodata nu va fi un om normal.

Asadar timp de cateva zeci de minute am putut oarecum sa ma pun in locul personajului principal si sa incerc sa imi dau seama ce inseamna sa ai grija de un om cu astfel de dizabilitati. Cum am mai spus filmul a fost foarte emotionant si a reusit sa-mi transmita starea acea de neliniste permanenta si toate acele sentimente pe care Thomas le traia.

In timp ce ma uitam la film, incercam sa-mi dau  seama cat de greu este sa cresti un copil cu dizabilitati sau sa ai grija de o persoana cu dizabilitati, in cazul de fata, sa ai grija de un adolescent cu tulburari cauzate lipsei de atentie plus autism . Faptul ca nu aude este cel mai dificil. Comunicarea se realizeaza destu lde greu, limbajul semnelor fiind singura solutie care le-a mai ramas. Este o situatie dificila atat pentru familie cat si pentru Charlie. Probabil ca el nu realizeaza multe lucruri, de fapt, sigur el nu realizeaza ce este acea o viata normala, el traieste in lumea lui, asa cum zice si titlul filmului intr-un balon negru. El este predestinat pentru toata viata sa fie inchis in acest balon negru nevand nicio cale de scapare, poate avand parte doar de o alinare din partea celorlalti care incercand sa fie mereu alaturi de el ii ofera cea mai mare bucurie, zic eu.

Tot pe parcursul filmului apar si sentimentele de frustrare si neliniste ale lui Thomas deoarece mereu acesta  se gandeste cat de nedreapta este viata cu fratele sau si cu el, acesta refuza mereu sa creada ca Charlie  nu se va vindeca niciodata, ii este greu sa il accepte asa cum este, ii este greu sa iasa in lume alaturi de fratele sau, il dor insultele si jignirile oamenilor rai care rad de ei mereu, tot ce isi doreste in final este o viata normala pe care niciodata n-a avut-o. 

Uneori nici eu nu realizez cat de mult inseamna de fapt sa fii sanatos si sa a ai o familie fericita, sanatoasa si sa ai parte de liniste iar seara cand pui capul pe perna sa poti dormi linistit.

Faptul ca Thomas mereu se gandea oare ce vor spune altii despre fratele sau era un chin, era o povara pentru ca la varsta adolescentei parerea celorlati conteaza foarte mult. Fiindca cei de varsta lui radeau mereu de el pentru ca avea un asemenea  frate era o adevarata problema deoarece aceste situatii jenante in care se gasea mereu ii provocau mereu proobabil multe reprosuri, furie, multe intrebari fara raspuns si in final multa durere.

Dezbaterea filmului ar putea dura si o vesnicie, cel putin mie asa mi se pare, deaoarece mereu inveti cate ceva nou din fiecare intamplre din film,devi constient de noi  lucruri, mereu ai ceva de adaugat la fiecare situatie si asa totul nu s-ar termina niciodata. Dar pentru ca totul are un sfarsit, si eu am tras propiile concluzii de pe urma filmului si sper ca ceva bun am invatat si cu prima ocazie am sa ajut si eu o persoana cu dizabilitati.